Protestul diasporei refuzat de primărie este un precedent riscant

de: Alexandru Puiu
19 07. 2018

Protestul diasporei programat pentru data de 10 august a fost un subiect foarte aprins în ultimele săptămâni. Din păcate, desfășurarea sa nu a fost acceptată de către Primăria Capitalei printr-un aviz nefavorabil.

Pentru a realiza un protest în aproape orice oraș, ai nevoie de o aprobare din partea primăriei orașului în care ai programat evenimentul. Lăsând la o parte conceptul de protest spontan, respectiva aprobare facilitează detașarea forțelor de ordine la eveniment și stabilirea unor cordoane de ordine. Cu alte cuvinte, sunt șanse mult mai mici ca ceva să iasă rău, iar evenimentele să devieze în scandal.

Din păcate, protestul diasporei din 10 august nu s-a bucurat de o astfel de aprobare, deși posibilitatea să nu aibă loc este foarte mică. Este doar trist că se va desfășura în condiții ilegale sau va fi ”mascat” ca un protest spontan.

„După lungi insistente, in sfârșit, am primit un răspuns referitor la cererea făcută către Primaria Capitalei în vederea aprobării desfășurării protestului din 10 august din Piata Victoriei.
Astfel, comisia de avizare a cererilor primite în baza Legii 60/1991 a considerat că prin derularea protestului s-ar încălca prevederile Articolului 2 din aceasta lege, motiv pentru care, cererea noastră nu poate fi soluționată favorabil.” Astfel începe mesajul cu documentul primit de la primărie care a fost postat pe grupul public de Facebook intitulat ”Ieșiți în stradă dacă vă pasă.”

Ca referință, articolul 2 din legea 60/1991 spune următoarele și nu reprezintă nici pe departe un argumente fiabil pentru interzicerea unui protest la adresa actualilor guvernanți. ”Adunările publice trebuie să se desfășoare în mod pașnic și civilizat, cu protecția participanților și a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepția celor autorizate, funcționarea instituțiilor publice sau private, a celor de invățământ, cultură și sănătate, a unităților economice ori să degenereze în acțiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea și liniștea publică, siguranța persoanelor, integritatea corporală, viața sau bunurile acestora ori ale domeniului public.”

Mesajul postat pe același grup de Facebook se încheie cu o referință la adresa mitingului PSD desfășurat în urmă cu aproximativ o lună în capitală. ”Am dori să-i intrebam pe distinșii conducători de neam și țară dacă ne pot prezenta poziția acestei comisii referitor la protestul organizat de către PSD în data de 9 iunie 2018. Oare dânții de ce nu intrau sub incideța aceluiași articol din lege? Oricum, nu ne plângem de milă, știm clar ce avem de făcut, am invățat de la niște oameni faini cum se obține o autorizație pentru o astfel de manifestație încă din anul 1989.”